Magazinele unde primești gratis legume și fructe românești, dacă duci aceste obiecte la schimb. Inițiativa inedită luată acum de supermarketul Carrefour
Gigantul Carrefour vine cu o inițiativă lăudabilă în magazinele sale din România. Clienții vor putea da la schimb plastic și aluminiu, pentru fructe și legume românești.
Cu toții ar trebui să conștientizăm importanța reciclării. Mediul înconjurător suferă de pe urma acțiunilor iresponsabile ale omenirii, de-a lungul secolelor, iar acum e mai necesar ca oricând să apelăm la o schimbare de comportament, dat fiind faptul că natura dă tot mai multe semne că este grav afectată.
În acest context, companiile care se implică în influențarea oamenilor în direcția pozitivă merită să fie promovate, fiindcă aduc un plus de valoare societății și ne sprijină să ne dezvoltăm în concordanță cu valori fundamentale, cum ar fi respectul pentru mediu, pentru generațiile viitoare.
Acestea fiind spuse, dacă ai pe acasă PET-uri, doze de aluminiu sau sticle, le poți duce la Carrefour și vei primi în schimb legume și fructe de la fermierii noștri.
Ce dai la schimb și ce primești, concret
Practic, pentru un PET, de exemplu, vei primi un fruct sau o legumă. Vestea este cu atât mai bună, dacă ținem cont de scumpirile care au afectat industria alimentară în ultima perioada, dar și de inflația generalizată care ne macină tuturor puterea de cumpărare. Practic, o astfel de inițiativă te poate ajuta inclusiv să te descurci mai bine cu banii, de la o lună la alta.
Trebuie să știi că această practică se va aplica din 22 septembrie și se va desfășura în paralel în câte două orașe, în 20 de hipermarketuri din țară (Constanța- București Orhideea, Galați – Ploiești, Bârlad – Târgoviște, Iași – Brașov, Buzău – Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț – București Vulcan, Suceava – Râmnicu Vâlcea, Baia Mare – Drobeta Turnu Severin, Satu Mare – Timișoara, Oradea – Cluj) în perioada 22 septembrie – 27 noiembrie. Totodată, participanții din fiecare oraș se pot înscrie la marea tombolă cu premii prietenoase cu natura.
Carrefour nu este la primul proiect de acest tip, dar anul acesta vine cu o premieră cu adevărat interesantă pentru români. Este vorba despre echipamentele inteligente de colectare separată a ambalajelor de băuturi (Reverse Vending Machines). Datorită lor, românii ce vor să se implice în program vor putea colecta separat atât PET-uri, cât și doze de aluminiu și ambalaje de sticlă.